Category Archives: aberare

Paranoici să fim – în rest numai de bine

Am și eu o întrebare: când mergeți la medic stați să analizați fiecare lucrușor pe care îl îmbrăcați? Prin fiecare lucrușor să întelegem, drept vorbind, ce chiloți purtați. Mă gândesc (logic spun eu) nu te poți prezenta în fața medicului orișicum.

Avem lenjerie pentru nopți, avem lenjerie pentru zile dificile (aia din spatele sertarului la care apelezi cu încredere). Fără să intru în detalii poți merge oare la doctor așa, in floricele, sau cu ațe sau cu, generic vorbind budigai?

Cine a inventat dezbrăcatul ăsta la medic, nu știu zău!

Și dacă intrăm în discuțiile despre șosete e posibil să nu mai plecăm de aici o perioadă!

După cum spuneam în titlu – paranoici să fim, în rest e bine!

A da, lenjerie să avem pentru fiecare tip de medic în parte (eventual tematica – inimioare pentru cardiolog, buline pentru dermatolog…. gata că depășim limite )!

Și tind eu să cred că pe doctor undeva îl doare de inimioarele, floricelele sau de culoarea lenjeriei cu care ne prezentăm la ei…

p.s. -click pe poză și ajungeți la sursă

Cum treci de azi în mâine?

În draft am pregătite alte cel puțin 3 articole, unul deja celebru despre PR, PRiști și comunicare și cel despre Crăciunul în Viena. Dar nah că mă uimesc pe mine cu o spontaneitate rar întâlnită aici în ultimul timp: scrisul de dragul de a scrie.

Cum treci de azi în ziua de mâine fără să pierzi bucăți din tine pe drum? Fiecare azi și fiecare ieri sunt părți atât de îndepărtate! Par la ani lumină și fapte și elemente din trecut și tot ce facem se reflectă doar în viitor.

In limita bunului simt

Sau ce mai e asta?
Cand mi-am pus public idul de messenger simpla propozitie “in limita bunului simt” i-a facut pe multi ori sa nu dea add, ori sa ma intrebe: “sper ca nu am fost in afara bunului simt”.
Pana la urma, bunul simt este o chestie de cultura, de moment, de situatie si anturaj. De bun simt pentru unele persoane este sa bei atunci cand beau si ei sau de bun simt pentru mine este sa te comporti cat mai natural in preajma mea.
Simtul asta bun, adica bunul simt pana unde ne poarta? Pe ce glorii nebanuite si ce cununi de lauri ne poate asterne pe frunte?

Pana la urma, care este limita bunului simt la fiecare si unde incepe proasta crestere?

Cum e la voi? Sunt curioasa tare!

NetCamp şi alte peripeţii

Pentru că orice aş face încep să nu mai am timp, aberaţiile mele mi se par lipsite de substanţă iar viaţa mea în general merge pe principiul prin ce peripeţii pot eu să mai trec azi!?

Aici am început să scriu din ce în ce mai puţin din lipsă de timp, idei ar curge, dar mă găsiţi prin alte locuri dacă vi se face dor de mine (la Green Tea de exemplu :) ) ).
Mulţumesc frumos @lucian_marin pentru că mi-am primit cadoul de crăciun puţin mai devreme: Un Canon 500D pe care voi învăţa să îl folosesc până la urmă :) şi PlotMyDot pentru că m-au trimis la NetCamp.
(Mi-am dat seama pe parcurs că nu am prea multe de zis iar pe voi vă interesează cel mai mult pozele astea de mai jos.)
Pozele de la conferinţă le găsiţi aici .
P.s. – nu trageţi, nu toate pozele merită, ştiu, sunt multe şi asemănătoare, şiu! Le-am lăsat pe majoritatea ca să aveţi de unde să alegeţi! :) (Practice makes perfect :P )

Iubirea azi

Dacă mă iubeşti îmi dai retweet şi dacă îmi eşti prieten adevărat spui şi tu acolo măcar un via, eventual îmi pui un link pe blog sau mă citezi de fiecare dacă când spun o chestie mişto! Clar?
Ne batem iubirea în biţi iar supremaţia în nişe. Nişa mea, nişa ta cine mai e în nişa aia? Cu cine mă mai împrietenesc poate poate ajung puţin mai sus pe bucata mea de caşcaval.
Oamenii zâmbesc amabili unul către celălalt, de multe ori cu acel zâmbet de “prost mai eşti, dragule :D ” şi ne pupăm atunci când ne întâlnim, ne strângem mâinile cât se poate de prieteneşte, ne luptăm cu sinele nostru.
Până unde şi mai ales de ce? Vremurile astea îmi par atât de ipocrite. Culmea e că dacă refuzi ipocrizia eşti luat de ipocrit (na şi la asta, ce tare se crede, nu ne pupă!). Grrrrrrrrrrrr bine că suntem toţi online, altfel nu ştiu ce ne făceam! :) )

Personal

Discuţiile la ore prea înaintate în noapte nu fac bine. Nici la fizic, nici la psihic! Şi din vorbă în vorbă am ajuns să îmi răsfoiesc blogul. M-am oripilat de greşelile teribile de scriere (de care zău nu îmi e ruşine), m-am amuzat de speranţele mele, m-am adâncit în vise şi m-am întrebat: ce vreau!
Nu, nu mai ştiu! În ce mai cred. Nu mai cred în nimic! Am ajuns să nu mai cred nici în mine, cu atât mai puţin în cei din jur. Vă spun curat, fără să clipesc: eu nu mai cred în nimeni, oricât de aproape, oricât de special. Şi din excesiv de extrovertită m-am îndreptat spre introvertită – oricât încerc să mă conving pe mine, tot mai mult în ultima vreme, că nu e aşa.
Sunt conştientă de stupiditatea vorbelor de mai sus, sau poate e doar unul din procesele alea triste care fac parte din creştere şi dezvoltare. Poate că nu m-am maturizat bine sau poate nu m-am maturizat în direcţia bună.
Mi-am închis ochii şi m-am acoperit de rigorile unor cerinţe (împotriva voinţei sau fiinţei mele), am uitat să privesc frumosul şi m-am ancorat în războaie ce nici măcar nu meritau începute, mi-am umplut paharul cu nemernicia altora când EU trebuia să umplu pentru mine paharul cu fericirea mea.
Pentru toate relele din viaţa mea sunt singurul vinovat pentru că insist să le văd, să le ştiu, să le cunosc, să le privesc. Mai simplu e să le las să treaca, aşa cum ştiam să fac. Aşa cum am iertat şi am ajutat – când nu trebuia, e adevărat!
Cel ce nu ştie să înveţe din greşelile personale e condamnat să le repete.
Să facem pace cu restul deci, ca să facem pace cu noi!

Graba si proiecte

Maine o sa merg la Marketing360 felicitari Cristian Manafu si echipei de organizare. Sunt foarte nerebdatoare (e greva la metrou, o sa fie omor cu masina pana la piata presei libere dar MERITA – stiu de acum).
Daca vreti sa aveti o stare de bine va invit sa cititi zilnic Stiri de bine, o sa dati de articolele mele pe acolo.
M-am alaturat cu drag de la 1 noiembrie echipei PlotMyDot si ocazional gasiti aberatii pe blogul lor.
Articole scrise de mine, Andreea si Ileana gasiti si pe blogul Pamantul esti TU. Defapt toata nebunia asta este un concurs lansat de Ambasada Marii Britanii in Romania impreuna cu reprezentatii ONU si British Council. Spuneti ce ati transmite voi oamenilor, si va inscrieti in concurs pentru un notebook Acer si o excursie de trei zile la Londra. Ma cam supara ca in calitate de organizator nu pot sa particip si eu la concurs dar asta e!
Ce facem noi acolo? Chestiile de PR online si le facem cu drag mai ales ca e vorba de o campanie Eco.
Mersul la film s-a rarit in ultima vreme dar se pare ca voi recupera saptamana aceasta.
Nu am avut timp de diacritice.
Spor! :)

Ipotetic

Dacă în locul ţiganilor care stau prin parcările şi semi-parcările Bucureştilor ar sta oameni angajaţi de la primărie, care să strângă măcar o parte din banii ce li se dau şi eventual să se investească acesti bani în parcări, cum ar fi?

Poate ar fi puţin mai bine. Tot de la 5 lei în sus dau acum şi aş da şi pe chitanţă. Doar că acum îi dau mai mult de frică – dracu’ poate mă întorc şi nu mai am maşina-găsesc roţile sparte-îmi dau o cheie cap coadă-orice alte idei năstruşnice. Numai de alergat la asiguratori şi aşteptat ieşit maşină din service nu am chef!
Revenind, m-a luat visarea, frumos ar fi, nu-i aşa!

Stelele retrogradează

Mercur intră azi în retrograd. E recomandat să nu ieşiţi din casă, să vă adânciţi adânc în pijamale. Cât mai mari, pufoase şi călduroase cu o pungă de biscuiţi şi un serial bun.

De fiecare dată când nu am chef pot da extrem de lejer vina pe astre. Ele sunt vinovate pentru nenorocirile, supărările şi eşecul meu!
E atât de simplu să găseşti o terţă entitate vinovată şi atât de reconfortant….
Propunerea zilei: ucideţi astrele!
P.s. – dacă tot sunteţi aici puteţi vedea reviewul de la Amintiri din Epoca de Aur şi poate îmi daţi şi o idee de cum să mă costumez pentru petrecerea din seara asta. Excalibur 2, de pe la 10:30-11 pentru cei care au uitat.
Mulţumiri profunde!

Nu mă mai simt eu

E uimitor cât de repede se pot schimba lucrurile în jurul tău, cât de rapid poate un om începe să îşi revizuiască sistemul de valori. Lumea ta se poate transforma în altceva cât timp clipeşti iar noi, prea orbi, prea indolenţi, prea îngâmfaţi putem trece fix pe lângă.
Pe lângă această schimbare, prea bruscă, prea tăioasă, prea fixă ori ireversibilă.

Şi atunci începi o nouă căutare a sinelui şi realizezi cum piaţa în care până mai ieri te regăseai stârneşte în tine un puternic sindrom al disonanţei cognitive. Parcă ceea ce primeşti nu este chiar ceea ce ai aşteptat atunci când ai făcut achiziţia. Până la urmă, noi, oamenii suntem toţi exageraţi de ieftin şi trecem fără urme prea adânci sau fără prea mare însemnătate.
Oare câţi dintre voi aţi simţit lipsa scrisului meu pe blog, câtora dintre voi le-ar fi dor de mine dacă aş dispărea de pe twitter? That is the fact!

Acum poate e cazul să ne refacem priorităţile oarecum. Câţi sunteţi exilaţi în online, câţi simţiţi, cine vă face să raţionaţi? Să fim serioşi, mulţi sunt doar în căutare de atenţie, puţini de umanitate.

Sau punând altfel problema de ce căutăm umanitatea din spatele PCurilor?

Eu nu mai sunt eu în pielea mea, eu simt nevoa de mai mult, mie îmi place mai mult la recitiri, la film, mie îmi plac oamenii. Dar cei reali, nu cei ce par că sunt, nu cei ce vor să pară că ar fi.

Toţi mimăm orgasmul intelectual online cu o nesimţire mai mare decât a fetelor din stradă, sau, tot altfel spus, ne bucurăm toţi că ne cunoaştem, noi, între noi, ne angajăm tot între noi, nu ne suportăm cu adevărat dar ne cere eticheta să ne zâmbim. :)

Mă mai caut odată pe mine şi poate revin, din spatele tastelor, mai energică. Mâine!

P.s. – experimentez probleme tehnice, scuze pentru eventualele greseli

Mama spunea

Să am grijă cu cine mă asociez, să îmi aleg prieteni cu grijă, să nu uit cine sunt nici de unde am plecat. Pentru noi, strict din punct de vedere uman, e un exerciţiu de memorie foarte bun să ne amintim cine am fost înainte să fi fost cu adevărat.
Mamei nu îi place linguşeala şi nu îi plac nici oamenii care linguşesc aşa cum nu îi plac nici cei care se înconjoară de proşti doar pentru a părea ei deştepţi.
Toţi facem asta într-un moment din viaţa noastră. Fie că avem o prietenă care arată bestial şi e fotomodel, visează la X5-uri şi bătânei încă aproape potenţi, fie că ne împrietenim cu oameni ce au alte valenţe decât cele din domeniul în care ne desfăşurăm noi, tot ce dorim e să ieşim în evidenţă. În cazul prieteniei cu tipa superbă, un om frumos va străluci mereu lângă un om normal, iar cel normal are ocazia de a cunoaşte mulţi oameni cool.
E un fel de simbioză perfectă. Ne asociem aproape mereu lipsiţi de interese directe, foloasele fiind indirecte şi de natură de satisfacere a orgoliului: uite mah! eu o ard cu oamenii cool. Pentru ca vreau, pot şi pentru ca mă ia Gheorhiţa cu ea la afterparty.

La polul opus stau relaţiile ce vin din ţeluri comune. Ne leagă ceva! Ne leagă dorinţa de a boicota teza la fizică, sau pasiunea pentru fotbal. Ne place teatrul şi ne adunăm pentru a discuta pe tema asta. Ne place să ne jucăm în parc, să citim cărţi, să schimbăm impresii. Ne place să ascultăm oameni faini discutând despre filozofie. Ţelurile astea sunt mult mai curate. Nu ne împrietenim neapărat, nu schimbăm şosete între noi şi nu aducem nici rufe murdare la spălat.
Defapt, nici nu e un laitmotiv prietenia ci doar uniunea unor interese comune. Apoi, mult mai apoi apare şi prietenia.

Şi tot mama îmi spune să mă feresc de oamenii ce nu au mamă, n-au tată şi nici simţ al moralităţii. Să mă feresc de cel ce îşi bârfeşte prietenul cel mai bun, de cel ce râde de alţi oameni ca mai apoi să soarbă împreună din acelaşi troc.
Să îi spui unui om în faţă de lună şi de stele, să fii adevărat prieten, să împărtăşeşti, să înveţi ce înseamnă “a susţine” e artă şi merge mai departe de şiruri de 1 şi 0 pe monitor.

Mama îmi sunea să mă feresc de cei prea făţarnici, de Narcişi hîzi ce sparg oglinzi păşind pe coridoare. Aici frumosul nu e venit din arătare, frumosul vine de mai jos, din gesturi şi purtare.

Direct şi fără eschivă spun că oricine are pantaloni (şi o sa mă feresc de altă exprimare) cînd plânge! Mai ales bărbaţii!

Tocmai cei care nu ştiu ce înseamnă a da, a te da, a face pur şi simplu fără să aştepţi sunt cei mai năpăstuiţi de apăsarea singurătăţii în care se afundă.

Oamenii sunt mai mult decât păreri, mai mult decât interese, mai mult decât noroiul care se aruncă fără ţintă!
Şi nimeni nu e geniu neînţeles, în internet văd tot mai mulţi teribilişti uşor stupizi!

Uneori sunt sătulă şi de online şi de offline, de bârfă, de interese şi capăt porniri antisociale, oamenii sunt cea mai periculoasă armă inventată, mai ales când ţinem proşti pe braţe şi ne conduc în turmă, ca pe vite!

L.e. de la Buguletzu melodie de citit înainte, după sau în timp ce

http://www.youtube.com/watch?v=LlDh0gWRtAI

Zgâriind pisica

Sau ceva în acest fel era ce vroiam eu să spun. Dar sunt femeie şi am voie să greşesc. E dreptul meu cu care m-am născut, e dreptul pe care l-am obţinut la pubertate, când am descoperit că nu am la fel de multă forţă ca ei.

Uneori îi privesc plină de indignare, alteori plină de erotism şi îi privesc şi plină de invidie. Şi ei au drepturile lor, şi cândva se năşteau cu mai multe drepturi decât mine. Prin mâinile strămoşilor lor au trecut zeci de femei din neamurile strămoşilor mei.

Eu, ca femeie, nu o să trec niciodată cu adevărat peste faptul că sunt proaspăt înfiinţată în noua mea parcelă. Am un 2 pe 2 pe care îl păzesc cu preţul vieţii. Rar îmi dau seama că îl păzesc de morile de vânt asemeni unui copil ce vrea să oprească fără pic de luciditate cursul apei.

Între latura mea feminină şi cea masculină nu va fi niciodată un echilibru şi nu pentru că nu imi doresc eu ci pentru ca femeile nu prea ştiu să accepte alte femei în preajma lor.
Noi ne vom bate mereu între noi în timp ce bărbaţii conduc relaxat.

1,2 – 1,2 … Faceţi toţi la fel ca noi?

Şi nu e o replică pentru promovarea sportului şi nici a mişcării ….

E doar o întrebare orientativă. Dacă toţi în jurul tău se dau cu capul de pereţi oare trebuie sa faci si tu la fel?

Între noi fie vorba da, poate să fie chiar amuzantă izbirea tărtăcuţei de suprafaţa dură a peretelui. Această mişcare trezeşte uneori în noi senzaţii nebănuite, nemaiântâlnite şi poate ne şi deşteaptă puţin din amorţeala zilelor în care suntem idle.

Şi ai prieteni care se bagă in afaceri, în combinaţii, în treburi, socoteli. Vrei să fi ca ei, acolo, pe val? Băi copile! da ai învăţat să faci surf înainte?

E posibil să te dărâme valul atât de tare încăt sa cazi cu fundul fix de nisipul rece. Nu că nu ai avea idee care e treaba dintre posteriorul tău şi răceala nisipului dar totuşi, mai lasă şi tu loc de bună-ziua.

Hai să (nu) stricăm chiar toate prieteniile cu o afacere.

Un doi, un doi, stai pe loc, dă inapoi!

Din categoria aberând pe valurile vieţii! (clip-clip)

Între prietenie şi prejudecată

Prejudecata stă în faptul că nu există nicăieri pe lumea asta prieteni 100% adevăraţi. Ai oameni care rămân lângă tine o zi sau două, un an sau poate mai mult. Sunt oameni care îţi urmează paşii încă din prima clipă. Dar oamenii ăia sunt oarecum obligaţi de fire şi de legea naturii să o facă.

Din toate însă e nevoie să luăm tot ce e mai bun. Tot ce mai bun din noi, din ei, din întâmplări şi împrejurări. E cazul să învăţăm că şi renunţarea e lege a firii.

La sfârşitul zilei se va găsi cineva care să-ţi fie acolo. Chiar dacă uneori acea persoană eşti doar tu.

Între mine şi prietenie e o prejudecată, prejudecata că cineva, cumva, la un moment dat oricum va pleca.

Recent

Mă bucur de linişte. În anumite limite, în liniştea maximă pe care o pot cunoaşte şi accepta persoana mea de altfel nespus de zbuciumată.

Am descoperit mai pe lung şi mai pe larg Pestradă - felicitări băieţi pentru proiect, sună promiţător ce se întâmplă acolo.

Am intrat şi pe Facebook, mulţumesc Andra şi Lara. :)

Azi a fost şi cutremur :) ) … o daaaa.
Iar articolul ăsta e început de ieri şi terminat brusc şi fără cursivitate azi.