Share
-
Contact
simonaelenastanescu@gmail.com
-
Recent Comments
-
Sunt cel mai frumos din orasul acesta
Category Archives: eu
Back
Bine am revenit: in Romania, in blogosfera, in Bucuresti, in sanul familiei! (cred ca nu se simte nota de ironie).
Question: What’s WRONG with some people?
ANSWER: A LOT OF THINGS!!!
Dar trecand peste aceste detalii.
Barcelona, superb oras! Pur si simplu superb.
Imi e greu sa descriu in cuvinte atmosfera.
Cladiri aliniate frumos unele langa celelalte, oameni care fac jogging dimineata, oameni care merg mult pe bicicleta, pe scuter => strazi fara blocaje!
Nu am poze inca dar le astept cu nerabdare!
Sunt dezamagita de ce am vazut. Pentru ca altii pot si noi nu!
Pentru ca altii stiu si noi dam din umeri….
Pentru ca o sa ne ia FOARTE mult pana o sa ajungem acolo!
Dar inca sper!
Buh-bye
Gata! pentru 3 zile imi iau la revedere de la blogosfera, de la brief-uri, de la task-uri, lipit afise, mailuri, convorbiri interminabile cu mama!
Parasesc meleagurile mioritice si ma voi indrepta catre Barcelona! Happy happy joy joy! :d
Sunt in pauza!
P.s. -am facut o foarte scurta vizita prin blogosfera inainte sa ma apuc de bagaj pentru ca, nu-i asa, blogosfera comes 1st! )
ne-au prins valurile in miscare
Ne-au prins valurile in miscare
in traiectoria noastra nedefinita de la mine spre tine
trecand prin centrul unui “eu” ambiguu,
prin lateralele unui triunghi inexistent
paralelizat cu intamplari cunoscute de mult…
prin noroiul adunat pe portiere….
si prin spalatorii pasagere.
ne-au prins curentii in valuri
putin ciudate cu un iz de maine
privind spre ieri dar neprivind in urma
citind in “maine” un mister….
si ne indepartam unul spre celalalt
cu aceeasi tarie cu care
privim unul in urma celuilalt
masurandu-ne pasii spre a ne intalnii la mijloc
si indiferent de rautatile unora
de vorbele aruncate in necunostinta
de cauza sau situatie
pasii mei poarta spre tine
acel iz de: o sa fie bine!
si poate nu imi pasa ca multi nu cred in mine…
si nu imi mai pasa de mult ca neavenitii inca judeca
ei au pareri mai multe sau putine, cuvintele lor spun multe…
m-au prins valurile in miscare
si am fugit cu vantul catre “maine”
la revedere celor care…
nu au in suflet, pic de minte!
Amigdale
Durere!
Din gat pana in suflet
si nu chiar.
pana la baza gatului, mai exact in capul pieptului.
Oare dak stai suparat putin ti se imbolnaveste sufletul
si isi face de cap
manifestandu-se asa?
Glumesc! e doar o amigdalita. Una de-aia mare si urata care nu-mi da pace noaptea.
care nu ma lasa sa respir…
o amigdalita care mi-a coborat pana in plamanii, pe care ii simt grei si prosti.
plamani care am impresia ca o sa fuga atunci cand tusesc.
Si intr-un final m-am hotarat si eu sa o ascult pe mama, si am luat antibiotice in dimineata asta.
yupeee yeee, yupeee ioooo…. si eu care speram ca de-asta nu o sa mai ploua afara.
Mai am 5 zile. Barcelona ma asteapta!!!
Mai am 4 zile, brief-ul vine.
Mai sunt cateva ore. Incepe Brands, Blogs&Cookies!
si amigdalele astea ma sacaie pana in calcaie!!!!!
printre randuri
Pacat ca viata nu-i o carte si poate pixul nu e mereu in mana noastra….
si cartea bate viata de multe ori…
de-aia iubesc cartile mai mult decat oamenii!
Si cam atat o ca contina aceasta intrare pentru ca am hotarat sa nu mai fiu atat de transparenta.
Nu vreau sa se mai citeasca prin mine, macar sa am motive sa spun: de unde sa se stie daca nu am spus!
E mai bine sa tin DOAR PENTRU MINE!!!
Pe tocuri
Azi am facut ceva altfel:
nu am deschis mailul cand am ajuns acasa
nu m-am aruncat asupra “taskurilor”
am facut putina ordine, cafea si am continuat sa citesc Mihaela Nicola, Pe tocuri.
Sublim, superb, diplomat, acid. Cu aceste 4 cuvinte as caracteriza aceasta carte. De ce? Pentru ca abordeaza probleme spinoare intr-o maniera de “piarista” deplina. Cu un spirit iesit din comun al artisticului, cu jocuri de cuvinte si fraze, plasate strategic in promozitii pline de inteles.
Carte care citita putin printre randuri ofera o perspectiva larga asupra credintelor si conceptiilor autoarei, asupra lucrurilor.
Limbajul sau mi se pare total iesit din comun. Nu e necesar un dex pentru a-l intelege dar nu e nici unul comun. Nu are nevoie de cuvinte mari pentru a se ridica si nici de cuvinte mici pentru a fi inteleasa.
Carte scrisa de un comunicator de exceptie, carte care stimuleaza, motiveaza, invata.
Acea “spalare de creier” dulce si profunda.
Acum inteleg de ce “pe tocuri”.
Brusc, faptul ca am reusit sa iau mars-ul si snickers-ul pentru conferinta, ca am platit taxa pentru olimpiade si ca am dat-o in bara la P.R. la facultate azi nu mai are o importanta atat de mare. Am castigat o carte fascinanta terminata!
Si pentru ca sunt la capitolul carti, azi am zabovit vre-o 30 de minute intr-o librarie, vroiam ceva, nu stiam ce. As fi vrut carti de marketing, de publicitate, despre pozitionari dar am ales Felix Nicolau – Tandru si rece. Am apucat sa citesc 2-3 propozitii atunci, inainte sa o cumpar.
Ma intorc la cartile mele.
Ne citim mai tarziu!:)
Later edit:
Antisociala din mine
Uneori, oricat intuneric ar inconjura lucrurile, tot mi se pare prea multa lumina
si exact atunci cand spun: pot si stiu…ceva ma trage inapoi si imi aduc aminte ca nu stiu… si daca nu stiu, cum e posibil sa pot.
DA! E un cerc vicios in care ma invart. Am spus si ma repet: ma invart intre mine si extremele mele, intre pledoariile pe care mi le ofer la finalul unei zile:
Ce ai facut azi?
Cum ai “crescut” azi?
Si mai am si zile in care nu am chef sa ma pun la copt asteptand sa cresc
mai am si zile in care nervii intinsi la maxim coplesesc dorintele profunde
si zilele astea ar cere multa votca si solitudine totala, asunsa in clipiri de ochi si zgomote tribale de acordeoane…
si nu am nici votca pentru ca o refuz
am prea multe vicii oricum.
A se vedea coloanele de “si-uri” de mai sus. Ma incapatanez sa folosesc atat de mult cuvantul asta. Si, si, si. trebuie sa gasesc sinonime mai putin banale.
caci pana la urma intre banalitati ne plimbam toti, traim banalitati (incerc sa evit “si-urile”).
chiar si atuni cand nu traim banalitati gasim in coltul mintii noastre dovezi mai mult sau mai putin reale pentru a spune: e banal…. vocea, tonul, chipul, senzatia, actiunile.
Ne pierdem in banalitati dar ne mintim in originalitate?
Diferentierea?
Pozitionarea?
Target-ul?
Nisa?
Am ajuns sa ma cataloghez pe mine ca pe un produs?
E necesara o pozitionare mai buna in mintea mea: hai sa-mi gasesc mie un slogan!
Brandul prezentat nu indeplineste intocmai caracteristicile necesare satisfacerii unei cantitati impresionante de cerinte si asteptari ale publiului caruia ii este prezentat, dar, printr-o campanie de comunicare adecvata, se rezolva!
Cumparam banalitati, vanam himere!
Generatia web 2.0….. mai avem valori?
Care sunt ele?
Totusi, nu e decat o portocala!
Ups
Si eram asa hotarata sa ajung la facultate de la 9… dar dupa cum se poate observa blogul meu evolueaza (sper)…:)
si verificand mailuri si utubuind mi-am adus aminte de o melodie pe care nu am mai ascultat-o de mult! I’m so glad i’ll never fit in, that will never be me, outkast and girl with ambition, that’s what i wanna see!
Do u think? Do u think? ) ) =))
Corcodusi
Mi-e dor:
de corcoduse verzi culese din varf de pomi,
de cirese cu roua, stranse in buzunare, in sanul hainelor.
Mi-e dor de dude violete, ce pateaza pielea si hainele.
de genunchi juliti si plin de sange, de lacrimi cazand fierbinti pe obraji.
de seva roscovelor adunate din covor de frunze.
De racheta de tenis aruncata acum in colturi intunecate, putrezind cu restul jucariilor sau si mai rau, dusa undeva departe.
De frunza desenata pe asfaltul zgrunturos, de certuri si voci de copii….
de bicicleta
de jucarii….
mi-e dor de aventura zilelelor de alta data, de zgomotul norilor, de zambetul animalelor.
si de soaptele copacilor.
de corcoduse verzi culese din varf de pomi,
de cirese cu roua, stranse in buzunare, in sanul hainelor.
Mi-e dor de dude violete, ce pateaza pielea si hainele.
de genunchi juliti si plin de sange, de lacrimi cazand fierbinti pe obraji.
de seva roscovelor adunate din covor de frunze.
De racheta de tenis aruncata acum in colturi intunecate, putrezind cu restul jucariilor sau si mai rau, dusa undeva departe.
De frunza desenata pe asfaltul zgrunturos, de certuri si voci de copii….
de bicicleta
de jucarii….
mi-e dor de aventura zilelelor de alta data, de zgomotul norilor, de zambetul animalelor.
si de soaptele copacilor.
Tot ce a fost n-o sa mai fie….refuz sa cred ca toate-s amintire!
Verdict: crima
Incerc de ieri cam de la ora asta sa scriu dar nu am reusit.
Interviul la Olimpiade:
Trezire: ora 6, dupa o noapte alba in principiu pentru ca tot aveam “interviuri imaginare”. A urmat moment de panica: ploua, trebuie sa ajung si la servici. CU CE MA IMBRAC?
Trafic infernal in Bucuresti (nimic nou) si ratacire in cautarea locului crimei.
Chiar vorbeam cu Andreea (care spune foarte frumos povestea lui f5)si mi-au venit in minte cateva versuri din Penes Curcanul: “prin foc, prin fum, prin mii de baionete, urcam, luptam, iata-ne-ajunsi, sus sus la parapete”. (poezie pe care o stiu din clasa 1 sau a 2-a si ma tot urmareste:)) ). In cazul nostru nu a fost foc si fum a fost trafic si noroi.
Urmatoarea etapa: baia! Da! Olimpiadele s-au desfasurat peste tot. Inclusiv in baie.
Cat de penibil o sa sune, aveam haine de rezerva la mine, in care m-am schimbat dar sfatuita de colegele de echipa am revenit la cele cu care eram imbracata ) :-j (ce ti-e si cu fetele astea: nu se poarta argintiu ziua…pffff)
Agitatie destul de mare.
Ce fac eu cand sunt nervoasa? Vorbesc fara sa ma opresc, cant, dansez, explodez de energie ).
Interviul in sine: PUTEAM MULT MAI BINE!!!
Am avut emotii foarte mari, ne-am incurcat putin dar am invatat lucruri de aur. Ca de exemplu: cand ai o idee geniala, FOLOSESTE-O!!!!!
Ce a fost dupa interviu?
Pfff…am vorbit putin cu fetele din organizare carora le multumesc frumos, cu Marius Balaci, si am fugit repede repede sa le vad pe Carina si pe Paula.
Constransa de bonurile de masa ) (o firma intreaga astepta sa dau eu comanda) si de situatiile de sfarsit de luna (seful era tare nervos ca nu le avea inca – a fost Summit, nu e vina mea) am alergat spre servici(la propriu), m-am batut si am urlat (rau de tot) cu oamenii (tiganii) in timp ce vorbeam cu Andrei la telefon (scuze sper ca nu ti-am spart timpanul) pentru a putea sa cobor din autobuz. )
In scurt timp urmeaza povestea lui f5 si emotiile inzecite de presiunea colegilor. Aceeasi intrebare care ma bantuie de 1 an de zile: “Cand vin bonurile?”! )
Olimpiade vs Megastar
) Da da! asta e titlul! Nu! nu va inselati!
Cum? Simplu: la preselectii vin toti oamenii aia amuzanti, canta deja celebrul “Ken Le” si alte abureli!
Juriul rade cu lacrimi, ii elimina pe cei nepotriviti si trece mai departe!
Sunt 100% sigura ca poate in putin lor timp liber cei din juriul s-au amuzat copios citind blogurile de echipa, cele individuale.
De maine (azi, peste cateva ore chiar) o sa rada si mai copios vazand in fata lor oameni livizi, cu zambete pictate cu lopata pe fata, maini tremurande si picioare de cauciuc.
De unde frica asta a noastra. A celor care urmeaza sa amuzam? Ne ia cineva capul?
Nu!
Poate ca ne e prea frica sa aflam ca nu suntem buni (anul asta-aici autorul subliniaza optimismul care zace adanc in el ) ). Sau nu suficient de buni.
Poate ca suntem prea visatori si ne e prea greu sa ne evaluam corect, astfel, in mintea noastra exista o perceptie total desfigurata a sinelui.
Hmmm….uite lupul pazitor la oi care vorbea. M-am ridicat din pat acum 10 minute cu gandul macabru ca poate s-a schimbat ora la care suntem programati ))
Cat de nebun sa fi totusi?!
Circulau pe bloguri sintagme despre sanatatea mintala )) nu am avut-o niciodata!:)
Si daca totul e negru, hai sa facem haz de necaz…. umorul nu mi-l poate lua nimeni!
P.S. – la 6 ma trezesc. e 4….mai dorm?
AMR pana la interviu
AMR-ul e ceva foarte comun, toti ne facem la un moment dat un AMR… pana la BAC, pana la admitere, pana la sesiune, pana la examenul ala dificil la econometrie….
De data asta AMR vre-o 23 de ore pana la interviul pentru Olimpiade.
Numai cand scriu asta ma simt ciudat. Pulsul incepe sa devina mai puternic si logic, inima incepe sa bata putin mai tare.
Sau poate e de la cafeaua de dimineata senzatia asta de incordare.
Nu stiu daca trebuie sa fiu agitata. (stiu deja cu ce ma imbrac, stiu ce sa spun)
Pfff….
dar daca nu o sa pot sa fiu relaxata?
Cred totusi ca am trecut si prin lucruri mai dificile (am recitat poezii scrise de mine, in engleza, pe scena, in Germania; am sustinut zeci de prezentari, am avut si interviuri pana la urma ce poate fi atat de inspaimantator?)
De data asta AMR vre-o 23 de ore pana la interviul pentru Olimpiade.
Numai cand scriu asta ma simt ciudat. Pulsul incepe sa devina mai puternic si logic, inima incepe sa bata putin mai tare.
Sau poate e de la cafeaua de dimineata senzatia asta de incordare.
Nu stiu daca trebuie sa fiu agitata. (stiu deja cu ce ma imbrac, stiu ce sa spun)
Pfff….
dar daca nu o sa pot sa fiu relaxata?
Cred totusi ca am trecut si prin lucruri mai dificile (am recitat poezii scrise de mine, in engleza, pe scena, in Germania; am sustinut zeci de prezentari, am avut si interviuri pana la urma ce poate fi atat de inspaimantator?)
Una peste alta, viza-vi de imnul de olimpiade:
am primit in mail un newsletter (intre noi fie vorba la care nu cred ca m-am abonat vre-odata) si am gasit un articol: Cafeaua cea de toate zilele protejeaza creierul.
“Cafeaua bauta zilnic in cantitati moderate are efectul de a micsora riscul de imbolnavire de dementa prin faptul ca blocheaza o parte din actiunea destructiva a colesterolului asupra organismului, conform unui studiu american publicat in ultimul numar al revistei Journal of Neuroinflammation, informeaza joi BBC online. Aceasta populara bautura a fost deja ”laudata” si in alte studii pentru rolul sau protector impotriva maladiei Alzheimer. Cercetatorii americani au oferit cofeina unor iepuri hraniti cu alimente bogate in grasimi si au observat rezistenta ”barierei” vitale dintre creier si restul organismului, cofeina nepermitand sangelui bogat in grasimi sa alimenteze sistemul nervos central.”
Deci pentru protejarea sanatatii mintale a participantilor si a juriului recomand: cafea!
AMR……
putin!
Eu spre Olimpiade
Hello hello!!! Anunt catre toti sustinatorii Rubik.OC avem widget:
<*l*i*>
<*a h*ref="http://rubik-oc.blogspot.com/">
<*i*mg i*d="Image2_img" w*idth="214" s*rc="http://1.bp.blogspot.com/_Pkym6JcUEis/R_TOWQbReeI/AAAAAAAAAEk/3JIqohnIeYA/S214/rubik_white_conturat.jpg" /*a h*eight="71"/> <*/*a> <*/*li>
sterge-ti stelutele doar si puteti avea logo-ul Rubik.OC cu trimitere directa catre blogul nostru chiar pe site-ul vostru. Simplu, nu?
Mai avem foarte putin timp pana la interviu? Sunteti pregatiti?
Probabil toata lumea a scris discursuri, si-au impartit fiecare despre ce vorbesc.
Ce are daca decidem sa fim naturali? Sa mergem in fata juriului si sa spunem: noi astia suntem, asta am facut, asa ne-am gandit ca e bine sa facem, asta ne-a sunat bine, asta e proiectul nostru in care credem.
Am avut mici momente de indoiala si poate multi vor spune ca poate nu sunt prea stabila ) dar mi-am dat seama ca asta a fost decizia pe care am luat-o, ca e decizia MEA, si ca EU CRED in EA!!!
Uneori e deajuns sa crezi si sa vrei ca sa ajungi la acel POT!
Si….nu numai pentru ca o spun eu, dar pentru ca au fost oameni care mi-au spus-o: Eu vreau si chiar POT multe!
Astept cu nerabdare interviul, nici macar nu mai am emotii atat de mari.
Poate ca de la atmosfera linistita de acasa sau poate pentru ca sta sa ploua si ploaia ma calmeaza. Poate pentru ca pur si simplu sunt acasa…
Da! nu am emotii. DA! astept interviul! Da! am incredere in mine, in echipa din care fac parte!!!
Si asta ii sfatuiesc si pe ceialti “concurenti”: aveti incredere in visul vostru!!!
R u watching me?
Tot aud ca juriul e cu ochii pe participanti…ca sunt atenti la tot ce fac acestia…
Si acum stau si ma intreb: oare juriul are timp sa citeasca blogul asta al meu, de multe ori plictisitor, de multe ori lipsit de sens?
Oare juriul olimpiadelor comunicarii, sa presupunem ca intra sa citeasca un articol scris despre olimpiade, oare sa apuca sa se uite la alte post-uri?
Pfff…. ma mai urmariti sau m-am pierdut deja in exprimare?:))
Am tot vorbit de o pauza din lucru, am tot spus ca plec acasa in weekend sa ma relaxez… DAAAAAA cum sa nu )
Inca nu am cazut de acord asupra tuturor problemelor din tema pentru preselectie asa ca, minunea nu se infaptuieste nici azi. Adica mai lucram si azi si maine, si SPER maine seara sa il trimitem.
Sper sa nu fiu inteleasa gresit, am lucrat cu drag pentru acest concurs, nu imi pare rau, nu regret nici o secunda insa….
deja nu mai pot…
nu mi-am pierdut sanatatea mintala dar vreau si eu o finalitate. vreau sa stiu ca din mainile noastre a iesit intr-un apoteotic final CEVA bun.
Ma dor ochii de la verificat de virgule, nervii ii am intins la maxim….creierul reactioneaza incet…
Si am vazut acum 2 seri pe net o stire si m-am suparat.
Am stresat pe toata lumea cu Politia romana si acum primesc linkuri spre Youtube si alte site-uri asemanatoare care imi fac tensiunea sa sara….
Nu, nu o sa le pun aici ca deh, nu-mi tai singura craca de sub picioare, eu lucrez pentru politie nu in defavoarea ei 
…
Pffff…. ce sa spun si eu acum… de parca nu as stii… da na… nu spun… si nu precizez nici faptul ca am avut deaface si ca… tac!
Asta e un moment bun pentru tacere. Nu mai spun nimic…
Smile and wave boys, smile and wave…
Revin la intrebare: so? R u watching me?
P.s.- in momentul asta impartasesc opinia lui Miclowan despre……, si despre….. 
stie el
De ce vreau eu sa ma fac om de comunicare. nu puteam sa raman la ideea de politista? pfffffff
Sper sa nu fiu inteleasa gresit…mai urat e faptul ca, nu prea stiu sa pierd…si daca a fost bine, dar nu suficient de bine? sa nu ma dau cu capu de pereti atunci? ia…spune-ti voi!
Later edit: am citit pe blogul lui Mihai Seceleanu (k de acolo postul asta): Winning isn’t everything, it’s the only thing.
si totusi, daca “nu am ce trebuie” oare vreau sa aflu?
pfff….e prea devreme pentru emotii atat de mari!
Chill? who me? OH NO!!!!
Pffff intre 2 job-uri, blogurile personale, Blogul magaresc pentru care “coc” un articol nou, Brands, Blogs & Cookies, Olimpiadele Comunicarii (cu tot ce inseamna ele, verificarea zilnica a site-ului, a forumului, a blogurilor juriului, a blogurilor organizatorilor 1, 2, 3), Blogul Rubik, sedinte la servici, compunerea de adrese catre instante inalte (tot pentru servici – pffff) si 3 carti incepute si neterminate incerc din rasputeri sa-mi fac timp sa vorbesc la telefon macar cu mama, cu prietenii…
UPS…am uitat sa trec pe lista “facultate”….
Mi s-a recomandat sa mai dorm (colegii de servici), cica as avea cearcane.
Eu mi-as recomanda sport: rolele zac aruncate (pe undeva prin casa) si mi-as recomanda mai multa concentrare si mai multa munca folositoare.
Blogul lui Razvan Capanescu (dar nu numai) chiar m-a captivat in seara asta si analizand blogul meu mi-am dat seama cat de “aburit” e…
Problema mea: fiind mult pe drumuri, imi vin ideile in cele mai ciudate locuri: metrou, autobuz, mergand pe strada, la munca (in timpul sedintelor ) ), momente in care e imposibil sa scriu ceva sau…cea mai urata situatie: cand incerc sa adorm!!!!
Ajung in fata laptopului mai tarziu si incerc sa scriu…si uite…luati exemplu acest articol: nu ies ideile asa cum le aveam structurate frumos, ordonat, amuzant.
Are cineva o solutie pentru chestia asta? Incepe sa devina mai mult decat frustrant!
Oricum, in weekend as vrea sa plec acasa (daca terminam de compus si verificat fiecare virgula din brief) …sa dorm, sa nu am “teava de net”, sa vad marea, sa ma deconectez (la propriu si figurat) putin.
Nu pe bune, am ajuns sa visez print-uri cu Politia Romana, le cunosc site-ul mai bine decat camera mea, visezi speakeri care ne refuza si sali goale la conferinta, sau….cel mai urat vis: sunt pe drum spre interviul de preselectie, e trafic si nu reusesc sa ajung. ORIBIL!
Gata…ma duc sa citesc! (Manualul inchizitorilor, Amurgul gandurilor sau Cartea gesturilor….de abea astept sa le termin si sa imi cumpar “Dragoste in vremea holerei”.)