Poate când auziti pizza nu vă gândiți neapărat la romantism dar în ultima vreme cele două se asociază destul de bine.

După cum o parte dintre voi știți am participat la concursul HUT 2.0 . Eu și Lucian am avut onoarea de a ne clasa pe locul 3 – mulțumim pentru voturi cu această ocazie.

Seara petrecută la Pizza Hut a fost epică ) .

Pentru că noi ne-am bucurat din plin de experiența PizzaHUT vă invit la un concurs fulger . Cea mai frumoasă poveste de dragoste primește o cină delicioasă.

Așa că vă invit ori să vă lăsați creativitatea să zburde și să câștigați o cină pentru cel/cea pe care doriți să o invitați în oraș dar nu ați avut curajul până acum, ori să povestiți care este firul narativ al basmului voastu de iubire.

Concursul ține până duminică iar desemnarea câștigătorilor se va face de către mine și Lucian.

Nu voi spune cuvinte prea mari de frica sa nu ma pierd in sintaxa frazei.
Incerc sa nu rostesc nici acele “2 cuvinte”, atat de mici in multi, de frica sa nu isi piarda vraja.
Poate uneori imi e greu sa privesc dincolo de aparente si coincidente, mai presus de sunete si mai prejos de fapte, mai adanc decat retina sau irisul. Poate ca nestatornicia zambetului meu te amageste adesea iar sinele meu, cufundat in propria faptura, te raneste.
Nu pot spune te iubesc in loc de scuze sau sperand iertari nemeritate zilnice dar pot spune:
cum lumina ochilor mei isi are reflexia in ochii tai, cum zambetul meu rasare din zambetul tau iar sinele meu contempla faptura ta. Chiar daca uneori are cele mai ciudate moduri de a o arata.
Nu rostesc acestea cautand in minte. Chipul tau naste in mine aceste seci cuvinte.

Si pana sa sariti cu rosii nu Valentini sau Dragobeti ma influenteaza pe mine. La mici investigatii pe aici gasiti des lucruri umede si lipicioase dulci.

Ma impart eu in stanga si in dreapta iar tu imi spui ca sunt mereu prea ocupata, ca ochii mei reflecta monitoare si chipul meu de multe habar n-are.

Dar spun tacut tu nu ma asculta ca am habar de tot din mintea ta, daca nu spun nu crede ca nu simt, daca ma-ncrunt nu crede ca sunt mut.
Mai rau e doar ca intre noi nu-s multe (o doamne sa le prind ce le-as (face) ) si nu-s nici multi (le-ai da curat vreo doua ) sunt numai eu, piticii si-nca noua.

Si ce relatie n-are, momente de tacere, de un suspin si-apoi o mangaiere (sa trecem direct la partea asta). 

Ca sunt prioritate imi spun prea multi – asta nu-i bine, dar Doamne vai cand nu sunt, ce patima imi vine .

Ca ma foiesc si ma sucesc, te cert si azi si maine? Te invelesc te dezvelesc si fac din drac tamaie? Te zapacesc, te ponegresc (asa, sa dau eu bine), dar tu esti bland, ochii tai stiu ca astea  nu-s de mine.

Dragostea tine, asta e pe bune! Si tine ea si peste ani si nume (ahh, zau nu  l-as schimba). Unii o cred sau altii nu, la mine-i demonstrata: cand te loveste, asta e! si nu scapi niciodata.

Pe principiul: “copii, vreti sa va spun o poveste?” Daca sunteti cuminti poate va spun de ce e demonstrata ca nu scapi.

Si ne zicem la multi ani, ne privim languros!
Ne taiem motul, alegem din tavita: o jumatate de inima, 2,3 certuri, un pic de dulcegarii.

E rost de cadou. El a zis ceva dragut pentru mine, eu spun ceva dragut pentru el.

Sa vedem, ghiceste cineva ce vrea sa spuna defapt poza?

O idee ar fi faptul ca am facut rost de folie de-asta si cand il enervez sa aiba ce sparge… dar nu e raspunsul corect.

Ohhhh la multi ani noua!

Poza e cu later edit, scuzati ornamentele de prin casa si faptul ca pana s-a incarcat aparatul s-au stins lumanarile. Ahh da, e ziua noastra si suntem happily ever after!
Si cine nu intelege scrie acolo: “la multi ani BEBE!” si e o poza foarte tare cu noi 2! Si tortul a fost genial… ne-am lins pe degete si pe cutite molfaind orgasmic la el….
Ohhh si cui i se pare ca bebe suna prea pitzi… u all dudes can kiss my bby ass … (cred ca si pe al lui) . E “bebe” si mai mult chiar mybebi.

Post inspirat de Baby Racy. Blonda noastra de la drept (e pe bune si fara nici o aluzie) vorbeste de casatorie si de ce scrie prin cartile de drept.
Asta m-a dus cu gandul la 2 lucruri
1. faptul ca sesiunea asta am adunat diverse de prin manuale pentru a le pune pe blog. (dar nu despre asta e vorba aici)
2. faptul ca relatiile sunt. si punct.
Cum? Orice om de pe planeta asta are cel putin o relatie. Cel putin una si cei mai multi nu ne oprim aici pentru ca de la rau ajungem la bine apoi vrem si mai bine pana la excelent.
Relatiile sunt cum sunt: toate au tipare. Au bune, au rele si crize si dulceturi.
Toate au perioade: perioada aia in care toata lumea se pupa si se iubeste si e vesela si viseaza si spune lucruri dulci dulci dulci si cine iubeste pe cine mai mult si in ce fel, de unde pana unde, cu rachete, explozii, ohhh… atat de dulce incat aia cu relatii mai vechi sau singuri se iau cu mainile de burta facand fata aia verde ce o gasiti in emoticonuri la messenger.
Ehhh si trec fluturasii, stelutele si pasarelele si incepe perioada aia de: haine la mine, haine la tine, ba o periuta, ba un nasture, o aluna, o maslina. Inevitabil in orice relatie putin mai lunga unul isi mai uita, isi mai lasa cate una-alta pe la celalalt. Ehh si te-ai muta dar nu prea prea cu el, cu ea, ca e bine, va iubiti, dar nu e momentul, nu e locul, calea, timpul.
Si incep si inghiontirile: da cu cine vorbesti pe messenger, cine te-a sunat, cana aia e la dreapta, aia e perna mea, raftul ala e pentru cartile mele, ai lasat apa in baie, lasa-ma sa ma uit la fotbal, te-am rugat sa-mi iei o bere, si-alte de-astea care mai de care.
Cu cat stai mai mult cu un om (saracu – valabil pentru ambele sexe) cu atat vrei sa il duci sa fie “mai ca tine” dar nici ca tine, ca nu e bine nici sa il cunosti cu totul.

Si din certuri o dam in sex de impacare, toate bune si frumoase, viata merge inainte. Certurile vin si trec. Azi cedeaza unul, maine celalalt, se dau unul dupa fiecare si cat mai mult timp trece cu atat devin unul pentru celalalt ca shaorma pentru lipie, jucariile pentru copii, pamantul pentru floare, etc, etc, iata, iata iata, intelegeti voi ideea. Unul fara altul nu se poate.

Dar parca, de aici incepe greul. Intervin multe altele, copii si propietati, si locul de munca si prietenii si lipsa tineretii, a efervescentei.
Pana la urma pentru a rezista (pana la urma e proba de curaj sa poti) e nevoie de vointa din partea amandoura (nu e suficient sa poti mai trebe sa si vrei)…
Dar daca ajungi sa nu iti mai ajunga plapuma de acasa (uhmmm…. inlocuiti voi) si pleci prin alte plapumi, prin vecini sau ai vrea sa pleci prin plapumile vecinilor e clar ca nimic nu mai e bine: cafeaua e prea amara, zaharul e prea dulce, lavabilul e prea lavabil, masina de spalat durduie, cana e in colturi, pomul de craciun e stramb, aragazul e zgariat, intelegeti si aici metafora plastica.
Si referindu-ma la articolul mai sus mentionat: de-aia nu cred eu in relatiile hormonale, inprospatate cu iz de copilarie si dependenta timpurie.

Sunt stadii prin care trebuie trecut (mai mult sau mai putin obligatoriu) pentru ca, amandoi inchegati sa poata spune: pana ce moartea o sa ne desparta. (So help us God).

Sursa pozei

L.e. – let’s grow old toghether

Ca am uitat cum e sa adorm singura.

si un remember