Am ajuns sa ma simt straina de mine, tocmai din aceste motive scriu rar. Blogul l-am folosit mereu ca jurnal. De cand il am, caietul in care scriam “Draga jurnal” si-a subtiat continutul. Pot printa acest blog si pune in cufarul cu amintiri.

Nu imi mai place scrisul despre mine. Inca ma intreb daca e bine sau daca e rau. Nu imi mai plac poienile, nici cluburile si prea rar bautura pana in zori.
Nu imi mai place meditatul catre mine. Erau nopti cand meditam adanc la cine sunt, ce imi doresc si cum. Acum… las goluri sa ma umple si nu mai zbarnai noaptea caii pe pereti.

Nu mai visez la mine, nu mai scriu, nu prea imi pasa, nu prea incerc.
Nu ma mai zbat, nu ma mai lupt.

Ma gandesc sa inchid blogul. Oricum nu isi are rost.

Vreau?

Pana apuc sa scriu postul detaliat despre cat de faina e tara noastra si cat merita ea vizitata, ia priviti voi aici ce poze frumoase au facut oamenii astia in excursia prin Moldova!

Si ce oftica am eu ca, la fel ca restul, ma apuc sa vad tot ce e urat la noi in tara si pierd asemenea frumuseti!

Sa nu te duci niciodata cu sacul! Va spune ca i-ai dus prea mult! El cum cara ce i-ai dat tu de-a gata?
Dar nu te duce nici cu marul! Un mar? Putea foarte usor sa-l cumpere si oricum, nu are el nevoie de marul tau!
Juma’ de sac e iar prea mult si doar un kil e bataie de joc – cadou adus asa, sa nu zici c-ai venit cu mana goala.

Omului nemultumit nu ii da amanunte ca nu-i plac si daca il lasi pe-afara o sa fie nemultumit(iar). Nu te du’ la el cu scuze – oricat de plauzibile iar fara, jar mananci!

Daca vrei sa vorbesti cu el nu spune prea multe. Oricum este neinteresant!
Daca ii esti prieten, oricum nu te vrea. Daca te vrea o sa te caute el… candva!

Daca te duci la omul nemultumit serios esti mult prea sobru. Daca mergi vesel esti mult prea enervant.

Auzi, ia stai acasa si nu te mai duce nicaieri!

Cum multumesti totusi omul nemultumit?

Vreau sa fac o revolutie: Sa invatam mai mult din lucrurile cu adevarat importante: despre noi, despre istoria noastra. Sa stim noi mai multe despre noi si bunicii pe care i-am pierdut.
As vrea sa fac o revolutie printre oameni. Sa scoatem intr-un fel marlania asta si modul asta de “care face pe care”. Oricum al mai destept cedeaza primul.
Sunt atat de multe lucruri pe care le vad si vreau sa le schimb in oamenii din jurul meu: atat de mult “prea plin de sine”, atat de mult prea gol de lucruri normale, firesti umane.

Cu cat cunosc mai mult oamenii din jurul meu cu atat ii plac mai putin – si prostuta de mine inca mai crede ca oamenii e pot schimba!

Hai Dorothy, trezirea. Asta nu e Kansas!

Vreau o revolutie reala a oamenilor in care ei sa se trezeasca si sa spuna, dupa caz “ce gol” sau “ce multumit sunt”.

Bai dragii mei, imi pare rau dar nu prea va mai plac.

P.s. cand spun ca nu-mi plac oamenii ma pun pe mine prima!